Skip to main content

O hidratare completă, un tenismen împlinit

29/08/2023 vizualizări

Vara 2023 continuă să fie una din cele mai toride. Probabil, în această perioadă hidratarea este mai mult de cât necesară, este esențială. Corpul uman este compus din peste 70 % apă, acesta nu poate funcționa în parametrii normali dacă nu este hidratat.

 

Consumul de apă este cu atât mai important cu cât obișnuiești să depui mult efort fizic. În astfel de situații trebuie să te asiguri că organismul tău primește necesarul de care are nevoie pentru a îndeplini exercițiile la care este supus.

 

V-ați întrebat vreodată, câtă apă trebuie să consume un tenismen timp de o oră de antrenament? Specialiștii sunt de părere că în timpul antrenamentelor solicitante trebuie să consumi o cantitate semnificativă de apă. Studiile arată că un tenismen consumă în medie un litru de apă timp de o oră. Hidratarea fiind un element de bază în randamentul unui jucător.

În timpul sportului vei transpira, iar corpul tău va elimina apă. Procesul de transpirație este complet normal și este cu atât mai intens cu cât depui mai mult efort fizic. Acesta este motivul pentru care trebuie să ai mereu grijă să înlocuiești apa pe care o elimini, pentru a nu rămâne deshidratată.

Iar cel mai important în această ecuație este calitatea apei pe care o consumi.  Pentru noi cei care promovăm sportul alb la noi acasă, parteneriatul pe care îl avem pe parcursul anilor cu Apa Bucovina Moldova este unul foarte important. Anume ținutul Bucovinei ne oferă tot ce e mai bun din el! Iar tenismenii noștri se pot bucura de o hidratare intense la antrenamente, dar și în timpul competițiilor sportive.

Agenda FNTM este una plină de evenimente, mai cu seamă în perioada estivală, săptămânal avem competiții naționale, cât și internaționale, iar datorită produselor oferite de Apa Bucovina Moldova tenismenii au o hidratare intensă cu apă de calitate.

 

Dragi tenismeni, FNTM este aproape de fiecare din voi, și vom fi cei care vă vom oferi servicii și produse de calitate pentru ca voi să aveți cele mai înalte performanțe!