Skip to main content

Elizaveta NEGRU: 22 DE TURNEE PENTRU ANUL 2022

12/01/2022 vizualizări
Din cauza situației epidemiologice, anul 2021 s-a dovedit a fi unul extrem de dificil pentru sportul moldovenesc, în general, și pentru tenis, în special. În pofida acestui fapt, Federația Națională de Tenis din Moldova (FNTM) a reușit să organizeze 9 turnee pentru tenis 10, 15 competiții pentru categoriile U-12 și mai mari, dintre care 2 de categoria Tenis Europe și altele 2 – Training Campuri, precum și o întrecere ce a avut loc în Bulgaria, pentru U-12 și U-14. Despre diferite aspecte ale acestor realizări, dar și despre dificultățile prezente în sportul alb de la noi din țară discutăm cu Elizaveta NEGRU, secretarul general al Federației Naționale de Tenis din Moldova.
– D-nă Elizaveta Negru, care succese ale tenisului moldovenesc, obținute în 2021, merită evidențiate în mod prioritar?
– Condițiile pandemice creează impedimente în dezvoltarea normală și sănătoasă a oricărui sport de performanță, iar tenisul nu este o excepție. Chiar și așa, sportivii noștri din toate categoriile de vârsta înaintează cu pași încrezuți spre succes. Unul dintre obiectivele noastre majore a fost participarea la Davis Cup, și anume de a promova în a III-a grupă valorică, scopul fiind atins cu succes.
– Cum s-a desfășurat acest turneu și cine a reprezentat selecționata tricoloră?
– Lotul național a fost alcătuit din Alexander Cozbinov, Ilia Snițari, Andrei Gorban și Maxim Cazacu, în frunte cu căpitanul Iurie Gorban. Ei au făcut o echipă bună și unită, mobilizându-se în mod exemplar și obținând rezultate de răsunet. La Cupa Davis echipa Moldovei a făcut o impresie minunată.
– În acest an ați participat la Adunarea Generală a Federației Europene de Tenis. Care au fost chestiunile cele mai importante puse în discuție în cadrul acestui forum european?
– Adunarea anuală a Tennis Europe (TE) în acest an s-a derulat timp de trei zile la Luxemburg și a fost una deosebită, pe ordinea de zi fiind desfășurarea alegerilor președintelui și membrilor Board-ului. Ca de fiecare dată, evenimentul a întrunit toate Federațiile de tenis din Europa, favorizând schimbul de experiență și comunicarea în vederea luării unor decizii importante în cadrul acestui forum continental. În discuțiile purtate cu Ambasadorii tenisului am abordat situații-problemă din tenisul moldovenesc, conturând idei și specificând soluții de rezolvare – inclusiv aplicate în statele vecine –, pe care le implementăm la noi în țară. Adunarea generală a fost marcată de un development workshop, unde s-au pus în discuții aspecte problematice, fiind prezentate programe prin care Tennis Europe face eforturi majore de a uni eforturile Federațiilor naționale de tenis prin colaborări, programe comune de dezvoltare, turnee, camp-uri pentru sportivi. Iar tot ce înseamnă schimb de experiență și networking mereu se încununează cu rezultate frumoase!
– Federația de profil acordă o atenție deosebită pregătirii antrenorilor. În acest context se impune întrebarea despre rolul tehnicianului în algoritmul unei evoluții de succes a discipolului la diverse competiții desfășurate pe plan internațional.
– Este evident că orice tenisman are nevoie de un antrenor bun dacă își propune să exceleze în sportul de performanță. Progresul antrenorilor, ca și atragerea unor cadre noi în rândurile acestora reprezintă niște obiective vitale în ceea ce ține de dezvoltarea tenisului în Republica Moldova. Tocmai de aceea suntem mereu atenți la programele oferite de TE, ITF, Olympic Solidarity, pentru a pune la dispoziția antrenorilor cât mai multe oportunități de dezvoltare.
– De curând s-a încheiat Campionatul open al municipiului Chișinău la tenis. Are țara în ziua de astăzi tinere talente în domeniu?
– Fiecare turneu are câștigători, precum și „viitori câștigători”. Nu ne putem plânge că nu avem talente. Însă ca talentul să înflorească, este nevoie de multă muncă. De asemenea, cheia succesului se constituie în mare măsură din lucrul antrenorului și străduința sportivului, precum și din capacitatea de asigurare a unui echilibru în starea psiho-emoțională a jucătorului. Dar nu mai puțin contează și partenerul din teren. În funcție de participanții înscriși la turneu, se setează nivelul concurențial al meciurilor, dar și al învingătorului. În mod deosebit ne bucură rezultatele celor mici, din categoria tenis-10, care pășesc cu încredere pe arenele naționale și ulterior evoluează cu succes la turnee internaționale, aducând faimă țării și bucurie spectatorilor.
– Sunt oare dispuse autoritățile publice centrale, dar și cele locale, să conlucreze cu Federația națională de tenis?
– Cred că ține de responsabilitatea autorităților locale să răspundă franc și obiectiv la această întrebare. Ca să fiu sinceră, și o spun cu toată certitudinea – conlucrarea nu este deloc simplă. De fapt, aici ne ciocnim cu un șir de impedimente ale sistemului: birocrație, restricții pandemice, insuficiență de surse financiare la nivel de stat. Dar în același timp ne bucură faptul că avem parte și de oameni binevoitori, cel mai bun exemplu în acest sens fiind susținerea venită din partea Ministerului Educației și Culturii pentru participarea lotului nostru la Campionatul Mondial pe echipe Davis Cup. Dar cu aceeași siguranță pot afirma că noi, cei de la Federație, nu cedăm, căutam mereu soluții, programe, parteneriate, inclusiv în domeniul privat, pentru a pune la dispoziția tenismenilor profesioniști cât mai multe oportunități.
– Președintele Federației Naționale de Tenis din Moldova, Ceslav Ciuhrii, a inaugurat recent prin fundația ce-i aparține două terenuri de tenis cu acces gratuit, amplasate în Parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani al capitalei. Este o acțiune de mare importanță pentru dezvoltarea tenisului autohton, zic eu…
– Dumnealui face eforturi și acțiuni majore pentru dezvoltarea tenisului în Republica Moldova. Cele două terenuri din Parcul „La izvor” pun la dispoziția fiecărui iubitor al sportului alb o infrastructură ce corespunde întru totul standardelor internaționale. Deci, oricine poate merge acolo să joace tenis. În primăvara anului 2022, în calendarul FNTM sunt programate activități sportive ce urmează să se desfășoare și pe aceste terenuri. Mizăm ca investiția de 1.700.000 de lei, făcută de dl Ceslav Ciuhrii prin Fundația sa, să contribuie din plin la popularizarea tenisului la noi în țară.
– Fără o infrastructură bine pusă la punct este imposibil să obții în tenis un progres substanțial. Care este situația în Moldova la acest capitol?
– Este adevărat că fără o infrastructură viabilă nu putem pretinde să participăm la programele internaționale de dezvoltare, principala cerință fiind existența unor terenuri care să corespundă standardelor internaționale. Vreau să vă anunț că lucrăm la un proiect ce ține de Clubul de tenis al FNTM, care va include mai multe terenuri acoperite cu suprafață hard, precum și în aer liber, cu acoperire de zgură, ceea ce va da posibilitatea profesioniștilor noștri să se antreneze acasă, în propria țară, iar Federației îi va permite să găzduiască diferite turnee internaționale. De remarcat că vor exista terenuri amplasate atât în sală, cât și în aer liber.
– Radu Albot în calitate de cel mai bun tenisman al Republicii Moldova a avut o minunată ocazie de a reprezenta pentru a doua oară țara la Jocurile Olimpice. De ce totuși el a refuzat să plece la Tokyo?
– Sunt sigură ca Radu ne-ar fi reprezentat cu demnitate țara la Jocurile Olimpice, dar din cauza problemelor de sănătate nu a făcut deplasarea în capitala niponă. Federația are rolul de a oferi anumite posibilități sportivilor profesioniști, de a organiza turnee și de a identifica programe de dezvoltare, însă nu se ocupă de deplasarea tenismenilor la o competiție sau alta.
– Ce ne puteți spune despre noua generație a tenisului moldovenesc? Care sunt perspectivele de dezvoltare a acestei probe sportive în Moldova?
– Perspective există, însă trebuie să ținem cont de faptul că la baza formării unui sportiv de succes stau mai mulți factori, printre care și cei care nu depind de noi. Evident, există tenismeni care în prezent arată rezultate remarcabile, iar noi mizăm mult pe ei. De remarcat că în anul 2022 calendarul nostru sportiv prevede desfășurarea a 22 de turnee, dintre care 8 de categorie internațională. Cred că în curând vom auzi nume noi, aparținând tenisului moldovenesc, care ne vor face să fim mândri de evoluția lor la cel mai înalt nivel.
sursa: revista SPORT ÎN MOLDOVA