Jucătorul de tenis de 16 ani, Ilie Snițari, s-a calificat pe tabloul principal al turneului ITF ”Aegon Junior Open”, care are loc în perioada 13 – 18 august în orașul Cluj-Napoca (România).
Sportivul moldovean și-a început evoluția din calificări, ajungând pe tabloul principal după ce i-a învins pe Claudiu Romcea (România) și Matei Victor Palcau (România).
În prima rundă pe tabloul principal la proba de simplu, Ilie îl va întâlni pe Adrian Mateo Bejenaru din România.
La proba de dublu, jucătorul moldovean va evolua în runda a doua în pereche cu olandezul Fons van Sambeek, fiind cap de serie nr. 2.
Tânărul jucător Ilie Snițari este susținut în dezvoltarea sa sportivă de către Federația de Tenis din RM, având tot sprijinul pentru a deveni un tenismen de top.
La turneul ITF din România mai participă următorii jucători moldoveni: Nichita Sprinci (runda 3, calificări), Michael Strestian-Stamati (runda 2, calificări), Ecaterina Malai (runda 3, calificări).
Serviciul de presă al FTM