Skip to main content

Notificare oficială!

19/01/2026 vizualizări

Federația Națională de Tenis din Moldova informează jucătorii, antrenorii și reprezentanții cluburilor că, începând cu 1 februarie, depunerea cererilor de participare la orice turneu organizat sub egida Federației Naționale de Tenis din Moldova se va realiza exclusiv prin intermediul Platformei oficiale (fntm.md, secțiunea Competiții).

Implementarea Platformei are drept scop:
– standardizarea procedurii de înscriere;
– sporirea transparenței competițiilor;
– facilitarea accesului și a utilizării pentru jucători și organizatori.

Platforma Federației Naționale de Tenis din Moldova oferă jucătorilor următoarele posibilități:
– obținerea și achitarea online a licenței de jucător;
– plata taxei de participare la turnee cu cardul bancar;
– acces la listele actualizate ale jucătorilor înscriși;
– pe durata competițiilor, consultarea programului meciurilor și a scorului curent.

Alte modalități de înscriere (prin e-mail, prin intermediul cluburilor, telefonic sau prin orice alte mijloace) nu vor fi acceptate.
Pentru înregistrarea și participarea la competiții este necesar:
– crearea unui cont pe Platformă;
– deținerea unei licențe de jucător valabile pentru anul 2026.

Crearea contului pe Platformă este posibilă fără prezentarea certificatului medical. Totuși, pentru obținerea licenței de jucător și pentru depunerea cererilor de participare la turnee, este obligatorie existența unui certificat medical valabil, conform formularului 086/e.
Un jucător poate fi înregistrat pe Platformă cu o singură adresă de e-mail. Licențele pentru anul 2026, eliberate anterior, sunt înregistrate automat în Platformă, fără a fi necesară o confirmare suplimentară.

De asemenea, pentru jucătorii care au achitat deja cotizația de membru pentru anul 2026, informația privind plata este preluată automat în Platformă, fără a fi necesare demersuri suplimentare.

Platforma Federației Naționale de Tenis din Moldova este disponibilă în trei limbi: română, rusă și engleză, pentru a asigura acces facil tuturor utilizatorilor.

Înregistrarea este disponibilă la următorul link: https://www.fntm.md/platforma/#/signup
Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări privind funcționarea Platformei pot fi consultate aici: https://fntm.md/platforma/#/faq

Federația Națională de Tenis din Moldova recomandă efectuarea înregistrării din timp și verificarea corectitudinii datelor personale introduse.