Skip to main content

La Chișinău prinde contur un nou complex de terenuri de zgură pentru Moldova Open

18/03/2026 vizualizări

În contextul organizării turneului internațional Moldova Open ATP Challenger 100, la Centrul Național de Tenis al Moldovei se desfășoară în ritm susținut lucrările de construcție a unui complex estival format din șapte terenuri de zgură.

Unul dintre acestea va deveni terenul central, prevăzut cu tribune pentru spectatori, unde, pe 23 mai, va avea loc deschiderea oficială a Centrului Național de Tenis, în prezența unor legende ale tenisului mondial Simona Halep și Juan Martin del Potro.

Imediat după ceremonia de inaugurare, terenurile complexului vor găzdui startul turneului internațional Moldova Open ATP Challenger 100.

Lucrările de construcție se află într-o etapă avansată de realizare. Terenurile sunt amenajate cu implicarea unor specialiști care activează și în cadrul turneului Mutua Madrid Open, iar zgura este importată din Italia, fiind de același tip cu cea utilizată pe terenurile de la Roland Garros.

Recent, progresul lucrărilor a fost evaluat de președintele Federației Naționale de Tenis din Moldova, Ceslav Ciuhrii, împreună cu reprezentanții federației. În urma discuțiilor cu antreprenorii, a fost reconfirmat faptul că obiectivul va fi finalizat până la data de 1 mai.

Centrul Național de Tenis va oferi condiții optime pentru pregătirea și evoluția sportivilor la cel mai înalt nivel profesionist.

Așteptăm cu nerăbdare sportivii și suntem convinși că spectatorii vor trăi o săptămână de tenis spectaculoasă și plină de energie.

Informații suplimentare privind punerea în vânzare a biletelor pentru meciul demonstrativ cu participarea lui Juan Martin del Potro și Simona Halep vor fi anunțate în perioada următoare.

Vă așteptăm în Republica Moldova!