În ultima perioadă, în postările Federației Naționale de Tenis din Moldova frații Mark și Robert-Natan Vainberg sunt tot mai prezenți. Micii tenismeni lunar ne bucură cu reușitele lor la turneele internaționale oferindu-ne o doză de ambiție și perseverență. În acest interviu am discutat cu tatăl jucătorilor, Albert Vainberg, care ne-a povestit cum e să trăiești visul copiilor din culisele sportului alb.
- Povestiți-ne cine este familia Vainberg?
Familia Vainberg este o familie împlinită, fericită și plină de ambiții, cu urcușuri și coborâșuri, dar mereu optimistă. - Cel puți odată în lună unul din băieții familiei Vainberg urcă pe podiumuri la competițiile internaționale. Cine a decis că veți crește tenismeni?
Ideea de ai aduce pe băieți la vârsta de 4 ani la secția de tenis a fost a soției, ea mereu a avut viziuni clare asupra dezvoltării copiilor. Îmi aduc aminte că eu îmi doream să practice Water Polo, dar ea a insistat pe tenis. În acea perioadă prima antrenoare a lui Mark, Rimma Cucu i-a scris soției și i-a propus să-l aducem la tenis, iar pe această cale îi mulțumim. Ulterior am auzit că în Chişinău există Școală Sportivă Specializată de Tenis și am hotărât că Mark va frecventa acea instituție. Doi ani mai târziu a mers și Robert-Natan la tenis, la clubul privat Acvila, la antrenorul Nicolai Antonenco care în acea perioadă se întorsese din România unde a predat mai mulți ani tenis de câmp pentru copii. - Ce înseamnă să ai doi tenismeni în casă?
Doi tenismeni în casă este în primul rând un mod de viată, dar aceasta implică costurile destul de mari pentru antrenamente, pregătire fizică, sparinguri, kinetoterapie, bazin, stretching și psiholog sportiv. Toate astea necesită mult timp și o organizare perfectă. - Câte ore alocă săptămânal băieții pentru antrenamente?
Săptămânal Mark alocă 9 ore doar pe antrenamentele de tenis. Robert-Natan este mai mic, de aceea timpul petrecut la antrenamente se rezumă la 5-6 ore. - Cum combină băieții școala cu cariera în tenis?
Este destul de dificil să combini tenisul cu școală, tenisul a devenit o prioritate, deși ne străduim să revizuim zilele pierdute la turnee cu ajutorul orelor individuale, datorită profesorilor care sunt înțelegători.
- Cât de important e rolul unui părinte în tenis?
Rolul unui părinte de tenis este unul decisiv pentru a construi cariera unui viitor campion de tenis. Am citit multe istorii și interviuri ai părinților jucătorilor de top mondiali care s-au dedicat totalmente copiilor și tot ce am citit o simt pe pielea mea acum. Asta însemnă să investim absolut tot timpul nostru în tenis. - Cât e talent, muncă, ambiție, perseverență, răbdare în tenis?
Talentul este dat de către Dumnezeu, de asta mi-am dat seama de-a lungul anilor, dar desigur perseverența, răbdarea și munca fac o combinație perfectă.
-
- Cum se câștigă succesul?
Succesul în tenis se câștigă cu ajutorul dedicației depline acestui sport frumos și organizării stricte în tot: orele de somn (strict la 21:00 copiii dorm), excluderea jocurilor în telefon (le permitem doar o dată pe săptămâna în weekend). Un rol foarte important o are alimentația corectă (soția mereu are la ea o mulțime de lunch boxuri cu gustări sănătoase). Iar între timp ne străduim să le facem copiilor program distractiv, ei adoră teatrul, circul, plimbările și întâlnirile cu prietenii, noi facem tot posibilul ca ei să aibă o copilărie fericită. De aici vine și starea de fericire și dorința de a juca tenis.
- Cum stabiliți direcția dezvoltării pe plan sportiv al băieților? Ce planuri și așteptări aveți de la sezonul 2022?
În acest an planificăm dezvoltarea băieților pe plan sportiv, introducerea turneelor Tennis Europe, acum suntem în plină pregătire. Avem în plan urcarea lui Mark în Top 10 în România până la sfârșitul anului la categoria 12 ani (deși el are 10 ani), desigur abia așteptăm să joace băieții la turneele organizate de Federația de Tenis din Moldova, care promit a fi multe datorită președintelui Federației de Tenis Ceslav Ciuhrii și echipei lui, cărora le suntem foarte recunoscători pentru toate posibilitățile care le oferă tuturor tenismenilor din Republica Moldova.