În cadrul Adunării Generale Anuale a Federației Internaționale de Tenis (ITF), care a avut loc în acest an în Orlando (SUA), a fost votată schimbarea formatului de desfășurare a campionatului mondial masculin pe echipe ”Davis Cup”.
Au votat 120 de delegați ai națiunilor membre ITF, printre care și președintele Federației de Tenis din Republica Moldova, Ceslav Ciuhrii.
Noul format prevede schimbări în etapa de calificare, unde vor evolua 24 de echipe, jucând meciuri atât acasă, cât și în deplasare. 12 câștigători vor accede în finala Davis Cup și se vor alătura celor patru semifinaliste din anul precedent. Alte două echipe vor primi invitații speciale (Wild Card), care se vor stabili înainte de tragerea la sorți a etapei de calificare.
Finala Cupei Davis se va desfășura pe parcursul unei săptămâni într-un anumit loc (țară gazdă). În etapa finală, cele 18 echipe vor fi distribuite în 6 grupe. Fiecare întâlnire din faza grupelor va fi compusă din 3 meciuri (două la simplu și unul la dublu). Meciurile se vor juca în trei seturi. Câștigătorii grupelor și două cele mai bune echipe din cele care vor ocupa locul doi se vor califica în sferturi de finală a campionatului mondial. Ulterior, în baza sistemului play-off se va afla campioana.
Două cele mai slabe echipe din participantele tabloului circular al turneului final vor concura în sezonul următor în grupa zonelor, iar celelalte echipe (care nu fac parte din cele mai bune patru echipe menționate) vor concura din nou în runda de calificare.
Formatul Cupei Davis este modificat în premieră din anul 1900, când a fost înființat campionatul mondial masculin pe echipe. Fondul de premiere al competiției, în baza recentului contract ITF cu compania-sponsor, este de 20 milioane de dolari.
Grupele valorice inferioare își vor păstra formatul actual.
Republica Moldova participă la Cupa Davis din anul 1995, fiind la moment în grupa a III-a a zonei europene.
Serviciul de presă al FTM