Maxim Cazac își continuă participarea la turnee în cadrul echipei ITF/Tennis Europe 14&Under Grand Slam Touring Team. Sportivul moldovean evoluează între 13 și 19 august la turneul german de categoria I ”Jugend Cup” din Renningen.
La proba de simplu, Maxim, cap de serie nr. 9, îl va întâlni astăzi pe germanul Vincent Vohl.
La dublu, sportivul moldovean joacă în echipă cu Kalin Ivanovski din Macedonia, fiind calificat direct în runda a doua.
De menționat că cheltuielile adiționale privind evoluția tânărului sportiv moldovean în cadrul acestui program de dezvoltare sunt acoperite de președintele FTM, Ceslav Ciuhrii.
Serviciul de presă al FTM